Atacurile de panică au început să fie din ce în ce mai des întâlnite. Se pare că 11% din populație ajunge să se plângă de un atac de panică în timpul unui an. Iar dacă ajungi să îți dai seama că ai un atac de panică, atunci vei ști cum să rezolvi situația.

Dar cum îți dai seama că treci printr-un atac de panică sau că va urma un atac de panică. De aceea trebuie să fii atent la simptome, când îți e teamă că ai putea avea o boală. Dacă cumva ești în situația în care simptomele persistă, dar apar când ești într-un context neplăcut, atunci înseamnă că este vorba despre un atac de panică. 

Care sunt simptomelele?

Dacă vei ajunge să îți dai seama de simptome înainte ca ele să escaladeze, atunci sunt șanse ca atacul de panică să nu fie intens. 

  • Începi să simți cum inima bate mai tare;

  • Poate ai senzația că te sufoci;

  • Transpirația abundentă poate fi un alt semn al atacului de panică;

  • Nu neglija nici greța, crampele abdominale și chiar diareea;

  • Senzația de leșin, confuzia sau amețelile îți pot indica un atac de panică;

  • Dar la fel de bine și agitația;

  • Dacă simți furnicături în mâini; 

  • Sau îți tremură mâinile;

  • Poate ai senzația că se va întâmpla ceva rău; 

  • Un alt simptom poate fi uscarea gurii;

  • Teama de moarte;

  • Teama de a înnebuni.

Dacă ajungi să conștientizezi că nu este un atac de panică, atunci vei vedea că ceea ce simți e doar frică. Astfel, nu îți va fi pusă viața în pericol. 

Cum poți opri un început de atac de panică? 

Dacă ajungi să îți controlezi respirația vei vedea că scapi de atacul de panică, pentru că de cele mai multe ori avem tendința de a respira din e în ce mai rapid și se produce astfel hiperventilația, cea care duce și la amețeală.

Așa că orice simptom ai avea, orice gând, trebuie să inspiri adânc, în timp ce numeri până la 4. Repetând asta vei ajunge să nu te mai gândești la ce a declanșat atacul de panică. 

Nu o să-ți vină să crezi, dar te ajută foarte mult să scrii atunci când simți că urmează un atac de panică. Așa obligi subconștietul să se liniștească.

Dacă uiți de toate aceste sfaturi, poți doar să faci puțină mișcare, te va ajuta enorm. Asta pentru că atacul de panică secretă cortizonul, hornomul stresului .

Care sunt efectele atacului de panică?

Mulți dintre cei care suferă atacuri de panică fac asta pentru că se tem foarte mult de moarte sau de nebunie, însă moartea și nici nebunia nu apar după un atac de panică, totuși senzațiile sunt foarte intense. Iar suferința psihică poate să afecteze chiar viața cuiva. Mulți renunță la job, nu mai vor să socializeze sau să iasă din casă. 

Care sunt cauzele atacului de panică?

Poate te întrebi care sunt cauzele atacurilor de panică. Ele pot fi genetice, alteori însă sunt determinate de situații traumatizante

 

Dacă ați trecut printr-un astfel de episoade nu ezitați să mergeți la medic, chiar și la psihilog, împreună veți găsi soluția pentru a învinge atacurile de panică.  

Vrei să fii la curent cu ultimele discounturi medicale?

Abonează-te la newsletter-ul nostru!

mail